Secunde care se transforma in minute, minute care adunate ajung sa fie ore... toate trec pe langa mine... timpul parca sta pe loc... s-a lenevit, curge incet... extrem de incet... gandurile imi zboara... poate prea mult... tastatura ma invita sa le dau glas...

Exista un loc unde timpul e linistit. Picaturile de ploaie atarna nemiscate in aer. Pendulele orologiilor isi lasa balansul la jumatate. Trecatorii sunt impietriti pe strazile prafuite, cu picioarele desfacute, ca si cum ar fi fixate cu niste corzi. E un timp privilegiat in care sunt aceptati doar putini oameni... parintii, copii si bineinteles indragostitii...

Si astfel, in locul unde timpul sta linistit, vezi parinti strangandu-si copii intr-o inbratisare impietrita ce nu se mai desface... frumoasa fiica, tanara, cu ochi albastrii si parul blond, nu va inceta sa zambeasca zambetul care ii impodobeste chipul acum, nu isi va pierde rumeneala din obraji niciodata, niciodata nu va avea riduri si niciodata nu va obosi, nu se va rani niciodata, nu va cunoaste raul niciodata, niciodata nu va inceta sa-si atinga parintii asa cum o face acum...

Iar in locul unde timpul sta linistit, vezi indragostiti sarutandu-se in umbra cldirilor, intr-o imbratisare impietrita ce nu se mai desface... indragostitul nu isi va lua niciodata bratele de unde sunt acum, niciodata nu va calatori departe de iubita lui, niciodata nu se va pune in pericol pentru a se sacrifica, niciodata nu va inceta sa-si arate dragostea, niciodata nu va fi gelos, niciodata nu se va indragosti de altcineva, niciodata nu va pierde patima din aceasta clipa a timpului...

Este un loc in timp in care totul se misca, dar cu viteza ghetarilor... o tigara poate dura chiar un an, un sarut - o mie de ani... atunci cand se raspunde unui zambet in lumea exterioara se scurg ani... in timpul cat se strange la piept un copil ajunge un copac la batranete... cand spui adio orase intregi se prabusesc si sunt uitate apoi...

Poate ca daca cineva ne-ar invata de mici ca timpul nu are nici o relevanta ar depinde el de noi si nu viceveresa... iar in lumea reala copii cresc repede, uita imbratisarea seculara a parintilor, care pentru ei a durat doar cateva secunde... copii cresc si se maturizeaza, pleaca departe de parinti, la casa lor, invata singuri cum sa-si croiasca un drum in viata, sufera, imbatranesc, is blestema parintii pentru ca incearca mereu sa ii tina langa ei, blestema timpul pentru pielea lor incretita si pentru vocile ragusite. Acesti copii, acum batrani, doresc sa opreasca timpul, dar in alt moment... vor sa-si impietreasca proprii copii in centrul timpului.

Indragostitii care se intorc afla ca prietenii lor s-au dus de mult... de fapt, vietile s-au scurs... se misca printr-o lume pe care nu o recunosc... indragostitii care se intorc se mai imbratiseaza in umbra cladirilor, dar acum imbratisarile lor par goale si insingurate... curand isi vor uita promisiunile seculare care pentru ei au durat cateva secumde... devin gelosi chiar printre straini, isi arunca vorbe pline de ura unul altuia, isi pierd pasiunea... se despart... imbatranesc si se insingureaza intr-o lume pe care nu o cunosc...

Nu stiu ce imi doresc... stiu ca e nobil sa-ti traiesti viata iar fara timp nu exista viata... dar uneori mi-as dorii eternitatea multumirii chiar daca aceasta eternitate e fixa si impietrita, ca un fluture intr-o vitrina de muzeu... imi doresc nemurirea... asta imi doresc... timpul sa treaca pe langa mine si sa nu ma afecteze si eu sa-i comand sa-si incetineasca scurgerea cand doresc...